Nimeni nu trebuie să creadă decât ce îi dă Dumnezeu să creadă și aceasta este esența credinței creștine. Dacă este un dar, atât faptul credinței dar și conținutul acesteia, atunci înseamnă că ea nu poate fi impusă de oameni. Dacă conținutul credinței creștine este un dar care vine direct de la Dumnezeu și care se adresează conștiinței celui sau celei credincioase, atunci înseamnă că această credință personală nu poate să vină din afară, ci din înăuntrul unei persoane, deci impunerea ei este un act absurd.

27 Drept răspuns, Ioan i-a zis: „Omul nu poate primi decât ce-i este dat din cer. (Ioan 3; 27)

Cum poate cineva să ne oblige să credem ceea ce ei sau ele însele au ajuns să creadă, dacă Dumnezeu ne arată altceva în conștiințele noastre? Dacă Dumnezeu îmi arată că înțelesul cuvintelor lui Isus (Iisus) este dragostea și nu autoritatea unor Biserici instituționale, de ce trebuie să mă supun unei autorități instituționale bisericești, care seamănă cu autoritatea unor instituții lumești și nu cu ceea ce ne-a învățat Isus (Iisus)? Dumnezeu ne învață ce înseamnă dragostea, Bisericile instituționale ne învață să ascultăm de autoritatea lor, însă fără ca ele să ne iubească. Ele nici nu pot să iubească, căci o instituție bisericească nu are suflet, nu are inimă, ci se bazează exclusiv pe reguli. Legile și regulamentele sunt fundamentul oricărei instituții omenești, inclusiv al instituțiilor bisericești, dar fundamentul învățăturilor lui Isus (Iisus) este iertarea, renunțarea sau lepădarea de sine, generozitatea, sacrificiul de sine. Așa este Dumnezeu și așa ne cere să fim și noi.

Bisericile instituționale au un altfel de caracter decât acela pe care încearcă să îl formeze Dumnezeu în om. Bisericile instituționale nu se bazează pe lepădarea lor de sine, ci pe urmărirea propriilor interese și pe prosperitatea lor. Ele urmăresc, fiecare în parte, să devină cât mai numeroase, să aibă o putere cât mai mare și de aceea coboară standardul spiritual, în așa fel încât oricine să se poată considera un bun Creștin. Isus (Iisus) cere un standard spiritual foarte înalt, El ne cere să iubim ca și El și să ne amintim că El și-a dat viața pentru noi pe cruce. Bisericile instituționale, pentru ca să poată funcționa, se mulțumesc cu banii noștri, dar Isus (Iisus) ne cere inima noastră. Bisericile instituționale îl prezintă pe Dumnezeu, așa cum sunt și ele, dar El nu este așa, El este dragoste. Bisericile instituționale vor să ne formeze caracterul după caracterul lor, dar Isus (Iisus) dorește să ne formeze caracterul, în conformitate cu propriul Său caracter. Ce caracter au Bisericile instituționale? Ele sunt niște structuri organizatorice reci și indiferente, care se interesează de cantitate și nu de calitate. Ele sunt gata să sacrifice un om, de dragul unei norme sau al unui principiu și să pedepsească oamenii, pentru a îi da ca și un exemplu, spre a fi de învățătură pentru alții. Ele își apără și își promovează proiectele lor, indiferent dacă acestea corespund sau nu cu prioritățile lui Dumnezeu. Ce este mai important, sufletul unui om obișnuit sau o clădire? Pentru Dumnezeu este mai important sufletul unui om, pentru o Biserică instituțională sau alta, de multe ori, este mai importantă o clădire.

Nimeni nu are dreptul să ne impună ce se credem sau ce să nu credem, în probleme spirituale, deoarece credința noastră este primită ca un dar de la Dumnezeu și dacă este un dar de la El, conținutul ei nu poate să fie stabilit de oameni. Este bine ca noi să ne ascultăm inimile, în care Dumnezeu a ”turnat” dragostea Sa și să nu urmăm, ca pe o obligație, regulile rigide stabilite de instituțiile bisericești. Credința noastră este în noi, venită de sus și sursa ei nu este înafara noastră. Interpretarea Bibliei este dificilă și mulți răstălmăcesc scripturile spre pieirea lor, așa cum ne spune apostolul Petru. (2 Petru 3; 16) Doctrinele Bisericilor instituționale nu se potrivesc de la una la alta, căci fiecare are o interpretare diferită a textelor Bibliei. Nădejdea mântuirii noastre însă nu înșeală, atâta vreme cât am primit, dragostea Lui, adică natura Lui, în inimile noastre.

5 Însă nădejdea aceasta nu înşală, pentru că dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt care ne-a fost dat.

6 Căci, pe când eram noi încă fără putere, Hristos, la vremea cuvenită, a murit pentru cei nelegiuiţi.

7 Pentru un om neprihănit cu greu ar muri cineva; dar pentru binefăcătorul lui, poate că s-ar găsi cineva să moară.

8 Dar Dumnezeu Îşi arată dragostea faţă de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoşi, Hristos a murit pentru noi.

9 Deci cu atât mai mult acum, când suntem socotiţi neprihăniţi, prin sângele Lui, vom fi mântuiţi prin El de mânia lui Dumnezeu.

10 Căci, dacă atunci când eram vrăjmaşi, am fost împăcaţi cu Dumnezeu, prin moartea Fiului Său, cu mult mai mult acum, când suntem împăcaţi cu El, vom fi mântuiţi prin viaţa Lui.

11 Şi nu numai atât, dar ne şi bucurăm în Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos, prin care am căpătat împăcarea.

Isus (Iisus) ne învață să ne iubim și dușmanii, dar Bisericile instituționale sădesc vrajbă chiar între Creștini, deoarece fiecare din ele susțin doctrine și dogme diferite, față de celelalte și, în acest mod, Creștinii au devenit intoleranți unii cu ceilalți. În fond, nu trebuie să fim obligați să credem nici o dogmă sau doctrină, așa cum ne este oferită, ci este bine să ne formăm propria noastră credință. Isus (Iisus) ne învață să ne iubim vrășmașii, căci și El a murit pentru noi, când încă eram vrăjmașii Lui, dar Bisericile instituționale ne învață să fim suspicioși cu aceea care aparțin de alte confesiuni creștine decât noi și acest lucru ne face adesea să considerăm frați și surori numai pe aceea sau acelea care sunt membrii în aceleași denominațiuni ca și noi. Familia noastră spirituală însă, nu este dată de apartenența la o confesiune creștină sau alta, ci de apartenența noastră la Persoana lui Dumnezeu. Dacă de la El am primit darul credinței, numai Lui trebuie să îi dăm socoteală pentru credința noastră și pentru felul cum am gestionat acest dar. Putem învăța multe și de la ceilalți, de la aceia sau acelea care au mare experiență spirituală, dar alegerea o facem noi, cu ajutorul conștiințelor noastre, luminate de Dumnezeu. Mulți credincioși au o înaltă spiritualitate, indiferent de denominațiunea de care aparțin și prin intermediul lor, putem dobândi confirmarea sau infirmarea propriilor noastre păreri. Putem înțelege mai bine Biblia, văzând cum o înțeleg și alții, dar nu putem fi obligați să adoptăm o modalitate sau alta de interpretare, deoarece interpretarea textelor N.T. ne este dată în final de Dumnezeu însuși, nu în litera Bibliei, ci spiritul ei, ca și un dar. Litera omoară, pe când Duhul dă viață. Marea majoritate a doctrinelor și dogmelor creștine omoară spiritul cu litera și aceasta deoarece ridică la rangul de cunoaștere absolută, o cunoaștere parțială, pe care o avem despre Dumnezeu, pe acest pământ. Credința noastră însă este un dar primit de noi, de fiecare din noi, de la Dumnezeu și dacă este darul Lui, nu poate fi judecată de oameni.